Episodul 11- Cum să cultiv Optimismul copilului meu pentru ca el să-și clădească Reziliența

Reziliența este o abilitate esențială pentru fiecare dintre noi, pentru că ea este acea tărie interioară care ne ține la suprafață în vremuri de mari frământări și schimbări. Cu cât sunt mai mari frământările și schimbările, cu atât mai mare trebuie să fie tăria noastră interioară. De ce optimismul ne face mai rezilienți? Răspunsul scurt este că optimismul ne ajută să putem vedea un viitor favorabil. Oricât de mare ar fi dificultatea pe care o traversez, dacă pot să prevăd un viitor favorabil, voi fi motivat să fac acțiunile necesare ca să merg înspre acest viitor favorabil, și să depășesc dificultatea. Optimismul despre care vorbim aici nu înseamnă deloc să mă duc orbește înainte crezând că totul va fi bine, ci să cred că eu, prin acțiunile mele, pot să creez pentru mine circumstanțe mai bune în viitor, că stă în puterea mea să schimb, să mă îndepărtez, sau să mă adaptez la o situație care nu îmi este favorabilă. În partea cealaltă, pesimistul crede că viitorul este incert, prezentul de nesuportat, trecutul e plin de nereușite, iar eu nu pot face nimic ca să schimb situația asta. Un optimist traversează cu succes o perioadă dificilă, ba chiar iese întărit în partea cealaltă, pe când pesimistul va trăi suferință, fără să creadă că stă în puterea lui să schimbe asta. Remarcați aici că nu perioada dificilă dictează experiența, ci filtrul prin care privim noi perioada dificilă. Putem învăța să fim optimiști? Cu siguranță da. Noi ca părinți scanăm în permanență spațiul în care se mișcă copiii noștri cu intenția de a-l ține la adăpost de pericole. Dacă stăm să analizăm care este comunicarea noastră cu copiii, vom remarca faptul că predomină situațiile în care le spunem ce nu pot să facă. Rețeta cu a prevedea cel mai rău scenariu atunci când organizez un eveniment de exemplu, nu este potrivită în orice situație, mai ales când cel mai rău scenariu pe care îl poate găsi mintea mea are foarte puține șanse să se producă. Gândirea comună este că stima de sine scăzută este cauza rezultatelor slabe pe care le obțin copiii noștri. Studiile au demonstrat însă chiar contrariul, stima de sine este scăzută pentru că rezultatele obținute sunt slabe. Nu atunci când simți că nu ești suficient de bun rezultatul va fi un eșec, ci atunci când crezi că problema va persista pentru totdeauna și nu stă în puterea ta să schimbi asta. Atunci vei înceta să încerci. Renunțarea aduce eșecul și eșecul scade stima de sine. De ce mi s-a întâmplat asta? De ce nu am reușit? Aici există 3 dimensiuni: cât de permanentă este explicația (mereu vs câteodată), cât de mare este aria de influență (în această situație vs în orice situație), a cui este vina (în totalitate a mea, parțial a mea, în totalitate a altcuiva) Găsește legătura dintre gânduri și reacțiile emoționale. Încurajează un sistem de explicare pozitiv. Pune la îndoială pesimismul. Învață-l cum să interacționeze constructiv cu ceilalți Gândirea comună este că atunci când mi se întâmplă ceva rău mă simt rău. În realitate însă, nu adversitatea mă face să mă simt rău, ci ceea ce cred eu despre adversitate. Atunci când schimb perspectiva, pot vedea adversitatea ca pe o oportunitatea de a mă îmbunătăți. Iată care sunt punctele principale pe care le voi atinge mâine la webinar. Te aștept cu drag!  1.Cum să-mi dau seama dacă interacțiunea cu copilul meu îl învață că este capabil, sau îl învață că este neputincios? 2. Cum să detectăm și să contrabalansăm gândirea catastrofică 3. Cum dacă obiectivul nostru este să-i facem pe copiii noștri să se simtă bine mereu, nu îi ajută pe ei să învețe că sunt capabili să facă lucruri cu puterile lor. 4. Care este explicația pe care și-o dă copilul meu atunci când nu reușește sau când situația îi este nefavorabilă. 5. Tehnicile de bază care ne ajută să-i învățăm pe copii optimismul 6. Modelul ABC – Adversity, Belief, Consequence‘Obstacolele nu îmi blochează calea, ele sunt calea’